Public peste asteptari la expozitia tehnica METAL SHOW & TIB
Editia din acest an a METAL SHOW & TIB, expozitia de referinta pentru prelucrarea metalelor, tehnologiilor si echipamentelor industriale, care s-a incheiat sambata, 14 mai, a reprezentat un restart de succes pentru pentru industria de targuri si expozitii tehnice. Numarul si calitatea vizitatorilor au depasit asteptarile tuturor – atat ale expozantilor, cat si pe cele ale organizatorilor. Intre 11 si 14 mai, expozitia a fost vizitata de 3512 specialisti, cei mai multi dintre ei fiind antreprenori, directori generali, directori de achizitie, directori executivi. In cele 4 zile de eveniment, cele peste 130 de firme din 13 tari (Bulgaria, China, Germania, India, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Republica Ceha, Republica Moldova, Romania si Slovacia) au prezentat vizitatorilor echipamente digitalizate si tehnologii de ultima generatie, produse, aplicatii si solutii software pentru industria de prelucrare a metalelor si sectoarele conexe.